Nămeți de zăpadă. Viscol. Gerul care ne încleștează degetele pe măsuța din lemn pe care ne străduim să o cărăm. Un pas pe cărarea făcută de alți trecători, un pas ce se afundă în mormanul de zăpadă. Și vântul ăsta care pare să aibă ceva împotriva „misiunii” noastre. Lumea care ne privește cel puțin suspicios. Sau cu compătimire. De ce s-ar încumeta cineva pe vremea asta să transporte mobilă?! Și încă pe jos!
Prin nesfârșitul alb ce se întinde peste străzi, se zărește un petic de asfalt. Un cetățean intransigent nu s-a lăsat impresionat de ninsoarea și crivățul ce au lovit iarăși perfid urbea dâmbovițeană. În ciuda avertizărilor înspăimântătoare ale doamnei Romica Jurcă, bravul nostru personaj a ieșit din blocul asediat de zăpezi, înarmat cu o lopată, a ales un loc ce părea mai ferit de bătaia vântului inamic și, cu încredere în forțele proprii, a degajat o porțiune apreciabilă de trotuar (domeniu public). Nu pentru a facilita pietonilor deplasarea. Nici pentru a le înlesni colocatarilor săi accesul către scara blocului. Ci pentru a avea unde să-și parcheze mașina. Nu ne-am putut imagina ce slalom făcuse personajul pentru a-și scoate automobilul din locul perfect pe care îl deszăpezise. Cert e, că pe asfaltul curat, ce părea o oază pentru ceilalți șoferi, trona un bidon de cinci litri, plin cu apă înghețată de care stătea lipit un anunț, strecurat cu grijă într-un „chiloțel” protector.
Și în dimineața zilei următoare, locul dezvelit de zăpadă era tot neocupat. Nimeni nu îndrăznise să încalce rugămintea onestului nostru cetățean. Nici măcar el! Pentru că cel mai probabil, deși reușise prin manevre dibace, ca un conducător de bob, să scoată automobilul pe carosabil, pe drumul de întoarcere nu avusese la fel de mult noroc. Și ninsoarea asta care parcă îi făcea în ciudă! Straturile de zăpadă ocupau fără milă centimetru după centimetru de teritoriu dezgolit! Doar bidonul acela cu apă înghețată a mai amintit câteva zile de efortul său sisific…
NatasaGalche 