Proiectul Nemurirea

În ultimele decenii, conceptul de stopare a bătrâneţii s-a strecurat din paginile romanelor de ficţiune în proiectele unora dintre cele mai mari instituţii de cercetare din lume. Doar termenii s-au schimbat. Se vorbeşte despre „medicină regenerativă”, „bioinginerie medicală”, „gerontologie” mai mult decât despre „elixirul tinereţii veşnice”, ideea rămânând însă aceeaşi. Ca o consecinţă, mulţi dintre savanţii care s-au apropiat, poate periculos de mult de un rezultat biruitor, au murit sau au dispărut în cele mai stranii moduri

Corabia nemuritorilor

Recent, de pe o insulă din Oceanul Indian, un vas imens, luxos a plecat într-o croazieră enigmatică. A fost numit „Corabia nemuritorilor”. Preţul unei asemenea călătorii este fabulos. Se spune că doar aici, la bordul navei, oamenii de ştiinţă folosesc cele mai moderne tehnologii de întinerire, care vor ajunge în clinicile obişnuite în cel mai bun caz peste zece ani. De aceea, cei mai mari magnaţi ai lumii,  ajunşi la o vârstă înaintată, în dorinţa de a „păcăli” bătrâneţea ce se apropie ameninţător, se luptă să obţină un loc pe vasul nemuririi. Acesta este şi cazul celebrei văduve a regelui Fahd al Arabiei Saudite, Janan Harb, care mărturisea: „Este miraculos! Am avut norocul de a putea experimenta tratamente de ultimă generaţie de întinerire, iar rezultatele au fost uimitoare. Acum sunt convinsă că omenirea se poate lecui de bătrâneţe. Deşi am peste 60 de ani, nu îmi arăt deloc vârsta.”

Mitul tinereţii veşnice a existat dintotdeauna. Iar omul caută nemurirea încă de la începutul timpurilor, de când a fost alungat din Rai devenind o făptură pieritoare. De-a lungul istoriei, alchimişti, biologi, chimişti şi filosofi şi-au dedicat viaţa căutării „pietrei filozofale”, a elixirului „tinereţii fără bătrâneţe”. Potrivit concepţiei alchimiştilor, acest panaceu avea puterea de a vindeca orice boală şi de a oferi tinereţea eternă.

În secolul XXI, oamenii de ştiinţă din întreaga lume caută o soluţie care să rezolve cel puţin problema îmbătrânirii dacă nu se poate obţine încă secretul nemuririi. Se pare însă că aceste cercetări au fost mereu însoţite de evenimente dramatice. Mulţi dintre cei care au încercat să descopere formula elixirului vieţii şi chiar au fost aproape de victorie, au avut parte ei înşişi de o moarte neaşteptată. Ca şi cum o forţă nevăzută protejează cu străşnicie taina longevităţii.

Dispăruţi în căutarea nemuririi

În anul 2006, în oraşul Celiabiansk din regiunea Ural, Rusia s-a petrecut un fapt misterios care a ţinut prima pagină a presei locale pentru câteva săptămâni. Cercetătorul, Alexei Mezenţev, doctor în ştiinţe biologice la Institutul de Cercetări Ştiinţifice din localitate a dispărut în mod straniu din biroul său, ziua în amiaza mare. Era cunoscut faptul că biologul se ocupa de câţiva ani de un proiect prin care încerca să răspundă întrebării de ce îmbătrânesc celulele dintr-un organism viu.

Alexei Mezentev

În dimineaţa zilei în care a dispărut, biologul a sosit la institut vesel, a stat de vorbă cu secretara lui şi i-a spus că în curând vor fi vestiţi în întreaga lume, că este pe cale să descopere un preparat care va oferi oamenilor tinereţea veşnică. La câteva minute după ce a intrat în cabinetul care-i servea şi ca laborator, în biroul secretarei au apărut doi indivizi. Marina Landina s-a ridicat imediat pentru a-şi anunţa şeful că cineva îl aşteaptă. A bătut la uşă şi, neprimind nici un răspuns, a intrat. Dar biologul nu era nicăieri. Pur şi simplu dispăruse. Nu ar fi avut pe unde ieşi, singura uşă era cea care dădea în biroul secretarei. „O situaţie de-a dreptul înspăimântătoare” povestea aceasta. „Nu pot să înţeleg nici acum unde a dispărut! În urmă cu doar câteva minute discutasem cu el.” Prin cabinetul cercetătorului, parcă trecuse o furtună, pe birou erau împrăştiate hârtii iar pe jos era plin de cioburi. Poliţia a constatat că frigiderul, unde biologul păstra eprubetele cu preparatul la care lucra de câteva luni, fusese golit iar presupusul produs miraculos se volatilizase. „În ultima perioada stătea până seara târziu încuiat în cabinetul său şi lucra la un preparat revoluţionar, după cum singur afirma. Frigiderul în care îşi conserva substanţele era închis cu un lacăt, iar cheie nu avea decât el.”

Ultima explicaţie plauzibilă a dispariţiei era fereastra. Dar de ce ar fi sărit pe geam, de la etajul doi, respectabilul cercetător Mezenţev?!

După două zile, poliţia s-a confruntat cu o nouă enigmă. Victor Kostiukov, cercetător în ştiinţe biologice, coleg cu Mezenţev, a fost găsit mort în apartamentul său. Din corespondenţa celor doi şi din documentele codate rămase în urma lor, s-a stabilit că lucrau împreună, în secret, la elaborarea unei substanţe care întinerea radical organismul. Proiectul lor era susţinut cu bani grei de o organizaţie puternică din Moscova, însă anchetatorii nu au reuşit să afle mai multe amănunte. La fel cum nu au putut afla adevărul nici despre sfârşitul celor doi oameni de ştiinţă.

Locuinţa lui Kostiukov fusese transformată într-un adevărat laborator unde poliţia a descoperit o cantitate mare de substanţe chimice, eprubete cu sânge şi o mulţime de documente şi scrisori încifrate. În mod ciudat sau nu, printre ele, şi câteva lucrări ale cercetătorului englez Aubrey de Grey. Dar de ce şi cum au pierit cei doi cercetători ruşi, susţinători ai teoriilor îndrăzneţe ale gerontologului britanic rămâne o enigmă.

Omul va trăi 1000 de ani

Cel puţin asta susţine gerontologul Aubrey de Grey, cercetător la Universitatea Cambridge din Marea Britanie şi fondatorul Fundaţiei SENS, organizaţie care desfăşoară un program de cercetare pentru a descoperi secretul întineririi şi al prelungirii vieţii. Anul trecut, la o conferinţă de presă, savantul a făcut o declaraţie şocantă, afirmând că „omul care va trăi 1.000 de ani există deja”. Aubrey de Grey a descoperit metode pentru întinerirea corpului uman şi lucrează intens la dezvoltarea şi perfecţionarea acestora.

„Cei care au în jur de 40 de ani au şanse mari să trăiască secole de acum încolo”, declara Aubrey de Grey. „Adică, în maximum două decenii, «boala bătrâneţii» va fi eradicată”. Gerontologul susţine că îmbătrânirea este un proces reversibil, vindecabil şi, în urma unor tratamente, oamenii vor trăi mult mai mult. Conform teoriei sale, acest tratament va consta în terapii cu celule stem, printr-o substituţie a celulelor îmbătrânite cu unele „noi”, simultan cu terapii genetice prin care să se modifice ADN-ul.

Omul de ştiinţă britanic este susţinut de zeci de cercetători din întreaga lume, aflaţi în căutarea „izvorului” tinereţii veşnice. Printre ei şi mulţi savanţi ruşi. Teoriile şi ideile lor însă au şi opozanţi fervenţi care argumentează că acest proiect contravine dogmelor religioase şi este împotriva naturii umane. Aceasta ar însemna, spun ei, să te joci de-a Dumnezeu. Ca replică, savantul britanic a afirmat: „Dacă a schimba lumea noastră înseamnă o joacă de-a Dumnezeu, atunci asta nu e decât un motiv în plus să credem că Dumnezeu ne-a făcut după chipul şi asemănarea Sa.”

Aubrey de Grey

Proiecte similare au început să se deruleze în Rusia încă din primele decenii ale secolului XX, sub ştampila „top secret”. Astfel s-a desfăşurat şi activitatea doctorului şi filosofului Alexandr Bogdanov, principalul teoretician al ideologiei proletcultismului din Rusia. Această mişcare, lansată după revoluţia bolşevică îşi propunea schimbări radicale în domeniul lingvistic, cultural, literar şi mai ales ştiinţific. Prin proiectul său de întrerupere a procesului de îmbătrânire, doctorul încerca să ofere Uniunii Sovietice o nouă generaţie de oameni sănătoşi, veşnic tineri, puternici constructori ai comunismului. Ideea de bază era una simplă: să preia energia tinerilor şi să o împartă tuturor oamenilor. În 1926 el înfiinţează, la Moscova, pentru prima dată în lume, Institutul de transfuzia sângelui. Acolo, cercetătorul sovietic a desfăşurat, sub protecţia de la Kremlin, primele experimente. Odată cu transferul de sânge de la un pacient la altul, Bogdanov încerca să transfere şi energie, sursă de tinereţe şi sănătate. Dar numai doi ani mai târziu, moare în urma unei transfuzii de sânge. El a realizat asemenea experimente asupra sa de 11 ori, folosind sânge de la donatori foarte tineri. De fiecare dată rezultatele au fost de-a dreptul miraculoase, cercetătorul simţind o îmbunătăţire evidentă a sănătăţii sale. În mod neaşteptat, cel de-al 12-lea experiment se încheie cu decesul doctorului Bogdanov. S-au vehiculat mai multe teorii referitoare la moartea acestuia, printre care şi sinuciderea. Dar de ce s-ar fi sinucis doctorul Bogdanov, aflat în plină ascensiune a carierei sale medicale?! O altă enigmă în „goana după nemurire” ce va rămâne probabil nedescifrată.

Experiment nemurirea – rezultat SIDA

Subiectul nuvelei celebrului scriitor rus, Mihail Bulgakov, „Inimă de câine”, pare astăzi unul science fiction, însă în perioada când acţiunea se petrece, ideile revoluţionare despre întinerirea organismului şi despre cele mai ciudate experimente erau la modă în Uniunea Sovietică. Personajul principal, profesorul Preobrajenski dorea să testeze rolul hipofizei în procesul de întinerire. Astfel, hotărăşte să facă un experiment cu un câine maidanez numit Şarik, transplantându-i glanda hipofiză şi testiculele unui om. Urmarea: Şarik se transformă într-un om vicios, întruchiparea tuturor malformaţiilor create de regimul comunist.

Voronov langa maimutele crescute pentru transplanturi

Nuvela a fost cenzurată şi nu s-a publicat decât după jumătate de secol. Pe liderii de partid, în frunte cu Iosif Stalin, nu i-a deranjat atât satira politică, cât mai ales faptul că scriitorul dezvăluia secretul cercetărilor de la Kremlin: căutarea nemuririi.

În 1924 toate ziarele ruseşti vorbeau despre experimentele chirurgului Serghei Voronov, prin care acesta propunea o tehnică de reîntinerire cu totul şocantă. După ani de studiu şi experimente pe diverse animale, savantul a emis teoria că ţesuturile testiculare ale maimuţelor, transplantate la om vor avea efecte de revigorare asupra organismului uman. „Îndrăznesc să afirm, scria el atunci, că maimuţa este superioară omului prin vigoarea trupului ei, prin calitatea organelor şi absenţa acelor defecte, ereditare sau dobândite, care afectează o mare parte a omenirii.” Operaţia consta în introducerea unei lamele subţiri din testiculul prelevat de la maimuţă în scrotul bărbatului, cu speranţa că va fuziona cu ţesutul uman iar întregul organism va întineri.

Vestea descoperirii acestui secret mult dorit s-a răspândit cu repeziciune în întreaga lume. Până la începutul anilor ’30, numai în Franţa, peste 500 de bărbaţi au fost trataţi prin metoda sa de întinerire. Pacienţii, bogaţii vârstnici ai Europei, confirmau că tratamentul este benefic, susţinând că lor le-a revenit tinereţea. La începutul secolului XXI însă, a apărut teoria de-a dreptul senzaţională prin care se dovedea cauza apariţiei sindromului imuno deficitar (SIDA) la om: experimentele şi transplanturile de organe de maimuţă la om realizate de doctorul Voronov pentru întinerirea organismului.

Şi iată cum proiectul măreţ al chirurgului rus de a salva omenirea de boala bătrâneţii a adus omenirii mai multă suferinţă şi milioane de morţi.

Elixirul moluştei veşnice

Un alt om de ştiinţă care susţine că a descoperit formula tinereţii este hidrobiologul rus Valeri Ziuganov. Timp de mai mulţi ani, el a studiat organismele din apele râurilor din nordul Rusiei. Aici, a constatat un lucru de-a dreptul senzaţional. După cum se ştie, somonul, după ce îşi depune icrele, moare, însă nu şi somonii din râurile siberiene. Cercetătorul a observat că aceşti somoni sunt parazitaţi de larvele unor moluşte de râu. Astfel, peştii în loc să moară după depunerea icrelor, cum ar fi natural, îşi măresc durata de viaţă de până la 7 ori. Şi asta numai datorită larvelor de moluşte care, odată ce au pătruns în branhiile gazdei, eliberează o substanţă ce schimbă radical ciclul de viaţă al somonului.

Valeri Ziuganov, expeditie in cautare de moluste

Dar care este misterul acestor moluşte? Se pare că organismele sunt aproape veşnice, durata lor de viaţă fiind de câteva sute de ani. Şi aşa, din aproape în aproape, după ani de cercetare, Valeri Ziuganov a reuşit să realizeze un medicament numit „Arctic Plus”, ale cărui componente sunt extrase din larva moluştelor. Iniţial, a testat preparatul pe şoareci bolnavi de cancer. Rezultatele au fost miraculoase: medicamentul prelungea viaţa şoarecilor cu câţiva ani. Dar oare în ce măsură acest elixir al vieţii se dovedea a fi la fel de miraculos şi pentru oameni?

Deşi nu a fost omologat, preparatul este utilizat de 5 ani, într-o clinică oncologică din nordul Rusiei ca tratament pentru bolnavii de cancer ce au fost dispuşi să testeze miraculosul medicament.

Aşa s-a întâmplat şi cu Iuri Furletov. Fusese diagnosticat cu o formă severă de cancer la pancreas iar medicii neputincioşi i-au spus că nu mai are de trăit decât câteva luni. Atunci a aflat Iuri despre cercetările lui Valeri Ziuganov şi despre tratamentul cu „Arctic Plus”. Atât el, cât şi familia erau deja pregătiţi pentru orice s-ar fi putut întâmpla, astfel că s-a hotărât imediat că nu are nimic de pierdut şi a început să-şi administreze tratamentul experimental propus de biologul Ziuganov. După trei luni, pacientul a fost supus unui nou examen computer-tomografic. Rezultatul a şocat echipa de medici: tumoarea malignă se micşorase de câteva ori. Această formă cumplită de cancer, pentru care nu exista tratament, se vindeca.

„Consider că din aceste substanţe, extrase de la moluşte, se poate realiza un preparat mai eficient decât cel actual, aflat în stadiul de experiment, nu numai în tratarea cancerului, ci şi ca metodă terapeutică pentru întinerirea organismului”, susţine hidrobiologul Valeri Ziuganov.

Tinereţe fără bătrâneţe

La sfârşitul anilor 60 despre biologul rus Viktor Saraev circulau cele mai stranii zvonuri, unii îl socoteau un practicant al magiei, alţii un om de ştiinţă genial care va salva omenirea de boala bătrâneţii. Puţini ştiau cu ce se ocupa de fapt savantul, experimentele derulate în laboratoarele sale din cadrul Academiei de Ştiinţe a URSS fiind strict secrete. După mai bine de 30 de ani, asistentul său, Viaceslav Galicenko, a dezvăluit misterul. Cercetătorul rus, realizase din substanţe produse de organele şoarecilor un preparat numit în limba rusă „FAM” (acronimul de la metabolit activ fiziologic). Procesul preparării produsului FAM, a fost explicat în linii mari de către asistentul Galicenko. Procedeul consta în supunerea şoarecilor de laborator unei stări de stres puternic. Cobaii erau trecuţi printr-un pericol iminent, cum ar fi înecul sau înfometarea extremă iar în urma şocului psihic, creierul elimina o substanţă şi în organism lor se instala o stare similară cu cea de euforie, de extaz. Pentru a nu li se modifica metabolismul, profesorul Saraev îi scufunda imediat în azot lichid la minus 200 de grade, apoi îi dezgheţa la plus patru grade şi extrăgea metabolitul activ fiziologic – FAM. Această substanţă, în combinaţie cu altele, rămase secrete, a fost întâi injectată şoarecilor bătrâni. Rezultatele au întrecut toate aşteptările: durata lor de viaţă s-a prelungit cu câţiva ani iar organismul aproape că nu mai îmbătrânea.

Următorul pas a fost experimentarea substanţei pe animale mai mari, pe oi, fiind alese numai exemplarele aflate la sfârşitul vieţii. Şi aici efectele au fost surprinzătoare: preparatul nu numai că stopa procesul firesc al îmbătrânirii, dar chiar reîntorcea tinereţea în organism. Astfel, oile, folosite drept cobai în experiment, deşi erau mult prea bătrâne, au fost date la împerecheat şi în scurt timp au fătat.

Atunci profesorul Saraev a hotărât că poate merge mai departe în experimentul său temerar: testarea produsului FAM la oameni. „Cei care s-au oferit voluntari pentru aceste studii, erau oameni cu vârstă între 65 şi 70 de ani. Era suficient să li se facă o singură injecţie şi în câteva luni, se vedea cum omul pur şi simplu întinereşte”, povesteşte asistentul lui Saraev.

Când l-a cunoscut pe biologul Saraev, dramaturgul rus Mihail Şatrov avea peste 70 de ani, suferea de o depresie profundă care îi suprimase până şi dorinţa de a trăi. Dramaturgul a acceptat imediat propunerea de a experimenta substanţa, starea sa psihică fiind atât de proastă încât nu îl mai interesa ce se va întâmpla pe viitor. După cum relatează apropiaţii scriitorului, peste puţin timp, Mihail Şatrov a întinerit vizibil cu aproape 20 de ani, s-a căsătorit cu o tânără domnişoară şi curând în familia lor s-a născut o fetiţă.

Deşi toate aceste experimente se desfăşurau în anii ‘70 sub discreţie totală, zvonurile despre un posibil tratament al bătrâneţii au ieşit la suprafaţă. Mulţi colegi, cercetători în domeniul ştiinţelor biologice s-au interesat despre formula obţinerii preparatului, însă Saraev, nu a dezvăluit-o nimănui, el lucrând singur la fabricarea acestuia. Nici măcar asistentul său nu cunoaşte exact toate componentele preparatului FAM.

În 1980, în echipa cercetătorului rus pătrunde o nouă asistentă, foarte tânără care îi câştigă simpatia şi încrederea profesorului. La scurt timp, laboratorul este vandalizat şi zeci de fiole cu preparatul FAM dispar, odată cu noua asistentă. După aceste evenimente, au început şi problemele savantului, laboratoarele sale sunt închise şi el este trimis la pensie, în mod neaşteptat. Asistentul Galicenko susţine că Saraev ascunsese la domiciliul său un ultim flacon din medicamentul nepreţuit. Doi ani mai târziu, profesorul Saraev moare în condiţii stranii, cauza oficială a decesului fiind o reacţie alergică. Iar formula preparatului FAM a rămas secretă.

„Corabia nemuritorilor” îşi urmează drumul în Oceanul Indian. Locuri libere nu mai există demult. La bordul ei, magnaţii lumii îşi continuă incursiunea lor împotriva timpului, spre tinereţea veşnică, spre nemurire. În laboratorul plutitor, cercetători, ale căror nume probabil vor rămâne necunoscute, par a fi implicaţi într-un joc periculos. Nu se ştie dacă vor câştiga sau nu vor face decât să deschidă încă o dată cutia Pandorei.

Nataşa Galche

Articol publicat in Formula As