Proiectul Nemurirea

În ultimele decenii, conceptul de stopare a bătrâneţii s-a strecurat din paginile romanelor de ficţiune în proiectele unora dintre cele mai mari instituţii de cercetare din lume. Doar termenii s-au schimbat. Se vorbeşte despre „medicină regenerativă”, „bioinginerie medicală”, „gerontologie” mai mult decât despre „elixirul tinereţii veşnice”, ideea rămânând însă aceeaşi. Ca o consecinţă, mulţi dintre savanţii care s-au apropiat, poate periculos de mult de un rezultat biruitor, au murit sau au dispărut în cele mai stranii moduri

Corabia nemuritorilor144-2

Recent, de pe o insulă din Oceanul Indian, un vas imens, luxos a plecat într-o croazieră enigmatică. A fost numit „Corabia nemuritorilor”. Preţul unei asemenea călătorii este fabulos. Se spune că doar aici, la bordul navei, oamenii de ştiinţă folosesc cele mai moderne tehnologii de întinerire, care vor ajunge în clinicile obişnuite în cel mai bun caz peste zece ani. De aceea, cei mai mari magnaţi ai lumii,  ajunşi la o vârstă înaintată, în dorinţa de a „păcăli” bătrâneţea ce se apropie ameninţător, se luptă să obţină un loc pe vasul nemuririi. Acesta este şi cazul celebrei văduve a regelui Fahd al Arabiei Saudite, Janan Harb, care mărturisea: „Este miraculos! Am avut norocul de a putea experimenta tratamente de ultimă generaţie de întinerire, iar rezultatele au fost uimitoare. Acum sunt convinsă că omenirea se poate lecui de bătrâneţe. Deşi am peste 60 de ani, nu îmi arăt deloc vârsta.”

Mitul tinereţii veşnice a existat dintotdeauna. Iar omul caută nemurirea încă de la începutul timpurilor, de când a fost alungat din Rai devenind o făptură pieritoare. De-a lungul istoriei, alchimişti, biologi, chimişti şi filosofi şi-au dedicat viaţa căutării „pietrei filozofale”, a elixirului „tinereţii fără bătrâneţe”. Potrivit concepţiei alchimiştilor, acest panaceu avea puterea de a vindeca orice boală şi de a oferi tinereţea eternă.

În secolul XXI, oamenii de ştiinţă din întreaga lume caută o soluţie care să rezolve cel puţin problema îmbătrânirii dacă nu se poate obţine încă secretul nemuririi. Se pare însă că aceste cercetări au fost mereu însoţite de evenimente dramatice. Mulţi dintre cei care au încercat să descopere formula elixirului vieţii şi chiar au fost aproape de victorie, au avut parte ei înşişi de o moarte neaşteptată. Ca şi cum o forţă nevăzută protejează cu străşnicie taina longevităţii. Continue reading