Urmaşii nedemni ai lui Noe
Conform Cărţii de căpătâi – Biblia, singurul care nu a dat greş în profeţia sa asupra finalului apocaliptic al lumii a fost Noe. După el, sute de pseudo-profeţi s-au aventurat în a anunţa, de fiecare dată greşit, data când lumea va înceta să mai existe.
Sfântul Ioan Evanghelistul, înainte de a părăsi această lume, a scris Apocalipsa, ultima carte din Noul testament, unde înfăţişează felul în care va dispărea omenirea. Data exactă însă nu a fost specificată, de aceea primii creştini au început să facă fel de fel de supoziţii în legătură cu a doua venire a lui Hristos. Se poate spune că aşa a început „afacerea” sfârşitului lumii. Neţinând cont de spusele apostolului Marcu „Cât despre ziua aceea sau ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii care sunt în cer, nici Fiul, ci numai Tatăl”, oamenii au pornit a se întrece în presupoziţii.
Trambitele Apocalipsei
În perioada creştinismului timpuriu, în secolul II, Montanus, a fost unul dintre primii care a încercat să ghicească data Apocalipsei. El a pretins că revelaţiile sale vin direct de la Duhul Sfânt şi a profetizat că sfârşitul lumii este aproape şi că Hristos se va coborî din ceruri în anul 156. Însă nimic din ceea ce a fost prezis, nu s-a adeverit, Montanus a fost declarat eretic şi condamnat la moarte.
Au mai trecut 500 de ani şi o nouă Apocalipsă a fost anunţată. Anul 666. Anul fiarei. Un an ideal pentru Apocalipsă. Doar că nici atunci nu s-a întâmplat nimic. Aşa că oamenii au decis să aştepte până în 999.
În timpul primului mileniu creştin, religia domina viaţa socială, tot ceea ce era legat de Biserică şi Dumnezeu fiind asimilat foarte uşor. După cum povestesc cronicarii vremurilor, anul 1000 a adus în întreaga Europă panică şi groază. Convingerea că în acel an lumea se va sfârşi a fost confirmată de „semnele” descoperite de oamenii de ştiinţă – eclipse solare, alinierea planetelor, meteoriţi, şi ploi cumplite. Războaiele, foametea şi ciuma care au lovit necruţător lumea la sfârşitul secolului X au fost interpretate, de asemenea, ca fiind prevestiri. Îngroziţi, oamenii au început să-şi vândă casele, să-şi doneze averile Bisericii, păgânii s-au creştinat iar alţii s-au călugărit, aşteptând în rugăciune ziua de apoi. Se spune că la cumpăna dintre milenii, când orologiul a bătut ora 12, mii de oameni au înnebunit sau chiar au murit de groaza marelui sfârşit.
Şirul falselor preziceri nu s-a sfârşit aici şi, în secolul XIII, însuşi capul Bisericii de la apus, Papa Inocenţiu al III-lea anunţa public că a Doua venire a lui Iisus şi implicit sfârşitul lumii, aveau să se petreacă în anul 1284. Teoria lui se baza pe un calcul ce consta din adăugarea cifrei 666 la anul fondării religiei islamice. Din fericire pentru el, Papa Inocenţiu al III-lea nu a supravieţuit până în acel an, sustrăgându-se astfel de la oferirea unei jenante explicaţii pentru confuzia făcută.
Începând cu anii 1700, mai mulţi fondatori ai diferitelor curente religioase au proorocit date exacte pentru sfârşitul lumii, bazându-se, chipurile, pe revelaţii divine sau pe descrieri din Biblie. Deşi prezicerile lor se dovedeau a fi false, „profeţii” nu se lăsau descurajaţi, anunţând apocalipsă după apocalipsă. Panica s-a prelungit până la sfârşitul secolului XIX, perioadă în care au luat naştere o mulţime de mişcări religioase şi secte care s-au întrecut în vestirea celei de-a doua pogorâri a lui Hristos pe pământ. Dintre toţi liderii acestora cei mai fervenţi s-au dovedit a fi predicatorii americani.
În anul 1843, prima pagină a ziarelor americane era ţinută aproape zilnic de William Miller, un simplu agricultor care, prin profeţia sa a declanşat o adevărată isterie. Conform calculelor sale, el anunţa că între 21 martie 1843 şi 21 martie 1844, va avea loc Judecata de Apoi, ziua în care fiecare va primi răsplata pentru faptele sale. În limba engleză venirea lui Cristos se traduce prin cuvântul „advent”, astfel că adepţii lui Miller au fost numiţi adventişti. Ascultându-i predicile care îndemnau la pocăinţă, în ultima zi a perioadei prevăzute, sute de oameni au ieşit pe străzi şi au aşteptat împreună marele eveniment. Pentru a-şi lua revanşa faţă de membrii sectei sale, dezamăgiţi de falsa predicţie, William Miller recalculează data, iar Apocalipsa este „reprogramată” o lună mai târziu. Dar şi de astă dată, ziua a trecut fără ca vreun miracol să se producă iar Miller şi-a declarat public înfrângerea: „Îmi mărturisesc greşeala, şi-mi recunosc dezamăgirea; cu toate acestea încă mai cred că ziua venirii Domnului este foarte aproape, chiar la uşă.”
A doua Apocalipsă după Camping
În data de 21 mai anul acesta întreaga planetă aştepta cu sufletul la gură Apocalipsa prezisă de predicatorul american Harold Camping. Deşi sunt mulţi cei care nu au dat crezare spuselor sale, sute de mii de oameni s-au lăsat pradă panicii cumplite provocată de campania agresivă a falsului proroc. Străzile Americii au fost împânzite cu panouri publicitare, afişe şi reclame care anunţau necruţătorul sfârşit, „garantat de Biblie”, toate acestea pe cheltuiala „filantropului”, care era gata să-şi „risipească” întreaga avuţie pentru a avertiza omenirea. Potrivit teoriei lui Camping, apocalipsei nu i-ar fi supravieţuit decât credincioşii adevăraţi, adică doar două sute de milioane de suflete. Restul omenirii, de 6,5 miliarde de „păcătoşi” erau condamnaţi să dispară pur şi simplu în neant, lipsiţi până şi de „dreptul” de a ajunge în iad.
Harold Camping
Acesta însă nu a fost primul său mesaj profetic, Camping trâmbiţând sfârşitul lumii şi în 1994, pe 15 septembrie. După fiasco, americanul şi-a reluat cercetările referitoare la data apocaliptică, folosindu-se de studiile asupra numerologiei din Biblie.
Fostul inginer de 89 de ani, acum mare propovăduitor este un oaspete frecvent al postului Family Radio, al cărui co-fondator este de fapt. Potrivit mass-mediei americane, respectivul canal radio ce emite în peste 40 de limbi, câştigă anual peste 120 de milioane de dolari.
Nibiru – o planeta fantomă
O variantă, des vehiculată, referitoare la marele sfârşit ce va urma este aceea potrivit căreia o planetă, numită „Nibiru” va lovi Pământul şi asta chiar foarte curând, adică în 2012. Cu toate că sondele spaţiale lansate de NASA, Pioneer 10, Pioneer 11, Voyager 1 şi Voyager 2 au dovedit că respectiva planetă nu există, sunt mulţi cei care cred cu tărie că acesta este astrul care va provoca apocalipsa.
Conform scriitorului de origine azerbaidjană, Zecharia Sitchin, sistemul nostru solar nu este alcătuit din nouă planete, ci din doisprezece, ultima fiind „Nibiru”. Această idee face subiectul unei cărţi, scrisă în anii ’70, „A doisprezecea planetă”, în care autorul susţine că ar fi descoperit şi tradus nişte tăbliţe sumeriene în care se menţionează existenţa planetei Nibiru. Sitchin afirmă că textele descifrate oferă o explicaţie a originii speciei umane, conform căreia locuitorii planetei Nibiru, numiţi „anunnaki” ar fi vizitatat Pământul şi ar fi creat omul. Interpretările sale au fost contestate de mulţi istorici şi arheologi care au remarcat o sumedenie de inadvertenţe între textele originale de pe plăcuţe şi traducerile oferite de scriitorul azer, lucrarea sa fiind clasificată de oameni de ştiinţă profesionişti ca pseudo-ştiinţă. De cealaltă parte a baricadei, se află ufologii şi adepţii teoriei conspiraţiei care îi acordă credit prin simpla convingere că guvernul american ascunde existenţa planetei Nibiru. Ei argumentează că Pământul este în pericolul de a fi lovit de acest corp ceresc şi autorităţile nu vor să creeze panică. Catastrofa a fost iniţial prevăzută să se petreacă în mai 2003 dar cum nimic nu s-a întâmplat, cumplita dată a fost mutată în decembrie 2012.
Lumina rosie din mijloc ar fi chipurile Nibiru care se indreapta catre Pamant
„Nibiru şi alte povestioare despre planete aflate în derivă sunt o farsă care circulă pe Internet. Nu există nici o dovadă a acestor supoziţii. Dacă Nibiru ar fi fost reală şi ar fi condus la o coliziune cu Pământul în 2012, astronomii ar fi urmărit-o cel puţin în ultimul deceniu. S-ar fi apropiat de Pământ şi ar fi vizibilă acum chiar cu ochiul liber. Cu certitudine, Nibiru nu există.” Aceasta este una din afirmaţiile susţinute de David Morrison, reputat cercetător la NASA, publicată pe site-ul lor oficial încă din anul 2009.
Controversa în jurul astrului, stârnită în urmă cu peste 30 de ani îşi păstrează actualitatea iar misterul pare de nedezlegat.
Miturile apocalipsei
Inversarea polilor magnetici ai Pământului
Cei care, din varii motive, răspândesc zvonuri şi informaţii nefondate despre sfârşitului lumii susţin că exact în anul 2012, polii magnetici ai Pământului se vor inversa brusc. Polul Nord va deveni peste noapte Polul Sud iar această răsturnare a globului va provoca, evident, un dezastru catastrofal. Nimic mai fals, susţin oamenii de ştiinţă din întreaga lume, cercetători de înaltă clasă. „Polii magnetici sunt localizaţi în apropierea celor geografici iar poziţia lor, se modifică într-adevăr în timp, însă această transformare este total imperceptibilă de către orice formă de viaţă de pe Pământ. Nu este nimic extraordinar sau ieşit din comun, în nici un caz nu poate duce la o calamitate. Există desigur asemenea mişcări, polul magnetic de la nord, spre exemplu, se deplasează către vest cu o viteză de 0,2° pe an. O asemenea inversare totală s-ar putea produce, însă asta ar dura multe mii de ani.” declară Anatoli Perminov, directorul Agenţiei Federale Spaţiale Ruse.
Parada dezastruoasă a planetelor
Ultima paradă a planetelor, vizibilă de către observatorul de pe Pământ, a avut loc anul trecut. În august 2010, aştrii de pe bolta cerului s-au aliniat pe o axă cu o eroare de cinci grade, Pământul situându-se pe această linie cu Jupiter şi Uranus pe de o parte iar cu Venus, Marte şi Saturn pe de alta. La scurt timp, li s-a alăturat şi Luna. Fenomenul astronomic, considerat un adevărat spectacol cosmic, este într-adevăr foarte rar, dar acest eveniment nu poate duce, cu certitudine, la dispariţia planetei noastre, aşa cum am putut constata cu toţii în vara anului precedent.
Partizanii finalului omenirii afirmă cu tărie că în 21.12.2012, toate planetele se vor alinia, că Pământul se va afla în centrul Căii Lactee şi asta va pricinui marea nenorocire. Conform ştiinţei care se ocupă cu studiul legilor ce guvernează cosmosul, cu galaxiile, planetele şi stelele, adică astronomia, Calea Lactee este galaxia gazdă a sistemului nostru solar. Această galaxie are forma unei spirale uriaşe, iar Pământul se află la una din marginile sale, la 28 de mii de ani lumină de centrul ei galactic. Planeta noastră realizează un ciclu de rotaţie în jurul centrului într-o perioadă de aproximativ 250 de milioane de ani, păstrând întotdeauna aceeaşi distanţă faţă de centrul ei. În aceste condiţii este imposibil ca Pământul să ajungă în mijlocul galaxiei, creând premisele unui dezastru apocaliptic.
Un meteorit gigant va lovi Pământul?
„Teoretic, este posibil ca Pământul să fie lovit de un asteroid, căci dintotdeauna planeta noastră a fost predispusă impacturilor cu asteroizi şi comete, dar dimensiunile acestuia ar fi mici şi categoric nu ar aduce nici o catastrofă” declară savanţii de la NASA.
Pe suprafaţa Terrei, sute de cratere stau drept mărturie impacturilor asteroizilor cu Pământul, însă cele mai multe au dimensiuni reduse. Cel mai mare crater de impact descoperit pe Pământ se află în apropierea oraşului Vredefort, în Africa de Sud şi are un diametru de aproximativ 250 de kilometri. Mărimea lui uriaşă a determinat includerea pe lista siturilor de patrimoniu internaţional, fapt ce pare aproape amuzant în contextul în care în ultimii ani oamenii au dezvoltat o adevărată obsesie legată de asteroizi. Pentru ei însă, există şi veşti bune, asteroidul care a lovit Africa are o vârstă respectabilă, adică peste 2 miliarde de ani, iar probabilitatea ca un asemenea bolid să lovească din nou Pământul este egală cu zero. În prezent, NASA desfăşoară un proiect numit „Paza spaţiului cosmic” prin care se monitorizează spaţiul din jurul Pământului pentru a depista orice asteroid care se apropie de planeta noastră. În ultimii doi ani, de când zvonul despre 2012 a luat amploare, cercetătorii de la agenţia spaţială americană au făcut repetate declaraţii publice pentru a liniştii oamenii că nu există nici o asemenea ameninţare.
Maiaşii – plictisiţi de apocalipsa din 2012
Piatra de temelie care stă la baza teoriei că lumea se va sfârşi în decembrie 2012 este calendarul maiaş care, întâmplător, se termină pe data de 21.12.2012. Încă de la începutul secolului XX, savanţii au încercat să realizeze o corelaţie între calendarul vechii civilizaţii Maia şi cel gregorian, care se foloseşte în zilele noastre. Astfel, s-a ajuns la concluzia că începutul Marelui Ciclu sau ziua 0.0.0.0.0 coincide datei de 11 august 3114 î.e.n. şi se finalizează în 13.0.0.0.0, în corespondentul GMT, 21 decembrie 2012. Însă purtătorii acestor calendare antice, fie că este vorba despre azteci, maiaşi, incaşi sau egipteni nu legau deloc anul 2012 de sfârşitul lumii sau apocalipsă, ci vorbeau doar despre începerea unei noi perioade în viaţa oamenilor.
Pixtun
Amerindienii Hopi, popor ce trăieşte şi în prezent în sud-vestul Statelor Unite, descendenţi ai aztecilor din Mexic, au o îndelungată tradiţie profetică şi sunt printre cei mai renumiţi şamani ai Americii. Prezicerile înţelepţilor acestui trib, au devenit cunoscute recent, când tot mai mulţi cercetători au confirmat proorocirile pieilor roşii, găsindu-le corespondent în descoperirile ştiinţifice actuale sau în marile evenimente mondiale. „Pământurile pieilor roşii vor fi profanate de cai de fier, mânaţi de Omul Alb.” ceea ce cu siguranţă se referă la apariţia trenurilor din secolul XIX pe teritoriile locuite de amerindieni. „Omul Alb va crea o ciupercă de praf care se va vedea din depărtări. Pământurile acelea vor fi seci, neroditoare şi veninoase pentru o lungă perioadă. ” După cum se ştie, această profeţie s-a adeverit în 1945 la Hiroshima.
Indienii Hopi au vorbit despre anul 2012, dar numai în sensul că atunci se va termina perioada a patra şi va începe perioada de purificare, de 25 de ani, ce se va sfârşi prin naşterea lumii a cincea.
Astfel de credinţe se regăsesc la cele mai multe civilizaţii antice. Incaşii denumeau anul 2012 „data de întâlnire cu noi înşine”, aztecii – „al şaselea Soare, anul apariţiei unui nou tip de oameni”, iar maiaşii îl numeau „jubileul creaţiei”, sfârşitul celui de-al 13-lea baktun, cifra 13 fiind pentru ei sacră.
Potrivit lui Apolinario Chile Pixtun, liderul maiaşilor din Guatemala, interpretarea apocaliptică a acelei înregistrări din calendarul lor antic este „o pură scornire occidentală”, nicidecum un element al mitologiei Maia. Recent, el a declarat că deja este obosit de această isterie iar interminabilele întrebări fără sens despre fantezia 2012 aproape că l-au scos din minţi.
Deşi oamenii de ştiinţă atestă cunoştinţele fabuloase de astronomie şi matematică ale civilizaţiei Maia şi recunosc abilităţile lor excepţionale de a prevedea evenimentele viitoare, calendarul lor complex nu pomeneşte nimic despre nici o apocalipsă ce va să vie în 2012. Aşa cum calendarul nostru se sfârşeşte cu data de 31 decembrie, tot aşa şi cel maiaş se termină pe 21 decembrie.
Falsele interpretări recente ale calendarului Maia şi cumplita panică în care acestea au adus omenirea în secolul XXI au fost opera unor tălmaci fără conştiinţă, fără scrupule, care au vizat gloria deşartă sau dorinţa necumpătată de câştig imediat. Dintre toate variantele de sfârşit apocaliptic, cea mai plauzibilă dar şi cea mai tristă este aceea conform căreia omenirea va dispărea din cauza lăcomiei, egoismului şi vanităţii. Aşa cum se spune în Proverbe, din Biblie (6:16-19) „Şase lucruri urăşte Domnul, şi chiar şapte Îi sunt urâte: (1) ochii trufaşi, (2) limba mincinoasă, (3) mâinile care varsă sânge nevinovat, (4) inima care urzeşte planuri nelegiuite, (5) picioarele care aleargă repede la rău, (6) martorul mincinos, şi (7) cel ce stârneşte certuri între fraţi”.
Până la Judecata de Apoi, a cărei zi rămâne ascunsă minţii omeneşti, trebuie să credem că omul încă se poate mântui de toate aceste păcate capitale, că bunul simţ va prevala şi oamenii se vor bucura din plin de darul pe care Bunul Dumnezeu ni l-a dat – Viaţa.
Nataşa Galche
Articol publicat in Formula As
NatasaGalche 